Finanţări suplimentare de 60 milioane de euro pentru cercetare, dezvoltare şi inovare

laser

Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE), anunţă contractarea de finanţări în valoare de 60 milioane de euro pentru cercetare dezvoltare şi inovare în cadrul operaţiunii „Dezvoltarea infrastructurii CD existente şi crearea de noi infrastructuri CD (laboratoare, centre de cercetare)” – axa prioritară 2 POS CCE – „Cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare pentru competitivitate”. Astfel, au fost semnate contracte de finanţare pentru toate cele 17 proiecte aflate pe lista de rezervă care au obţinut 26 de puncte, în urma procesului de evaluare şi selecţie, şi care îndeplineau în continuare criteriile de eligibilitate. Aceste noi finanţări au fost acordate datorită suplimentării bugetului apelului cu 50 milioane de euro,

economii identificate în cadrul programului, la care s-au adăugat alte 10 milioane de euro, economii realizate în cadrul axei prioritare 2.

„Suplimentarea bugetului alocat în cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice pentru cercetare, dezvoltare şi inovare şi semnarea acestor contracte au o importanţă extrem de mare pentru dezvoltarea infrastructurii publice în acest domeniu. Cercetarea, dezvoltarea şi inovarea reprezintă motorul dezvoltării unei societăţi bazate pe cunoaştere în scopul asigurării unei vieţi mai bune pentru români şi a dezvoltării economiei locale”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Lista cererilor de finanţare semnate în cadrul operaţiunii „Dezvoltarea infrastructurii CD existente şi crearea de noi infrastructuri CD (laboratoare, centre de cercetare)”:

Nr. crt.  Titlul proiectului  Instituţia Asistenţă financiară nerambursabilă (lei)
1. Centrul de Cercetări Interdisciplinare Avansate Mediul şi Industria Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Ecologie Industrială – ECOIND 9.989.080,63
2. Dezvoltarea capacităţii de CDI a Centrului de cercetare eficientă energetică în clădiri (EEC) în Facultatea de Inginerie a Instalaţiilor, în direcţia studierii sistemelor şi tehnologiilor energetice durabile pentru dezvoltarea durabilă a mediului construit Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti 9.967.149,19
3. Reabilitarea, consolidarea, modernizarea şi dotarea staţiunii de cercetări ecologice Sulina Institutul de Biologie Bucureşti 6.000.000,00
4. Centru avansat de cercetări medicale şi farmaceutice Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş 37.000.000,00
5. Laborator pentru studiul electromagnetic al materialelor inovative v.2 Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iaşi 6.000.000,00
6. Laboratoare de cercetare pentru stocarea energiei Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice Râmnicu Vâlcea 35.000.000,00
7. Centru de cercetare invazivă şi noninvazivă în domeniul patologiei cardiace şi vasculare la adult Spitalul Clinic de Urgenţă Sibiu 17.999.999,83
8. Platforma integrată de cercetare-dezvoltare pentru comportarea construcţiilor la acţiuni extreme Universitatea „Politehnica” din Timişoara 21.000.000,00
9. Centrul de Cercetare, Inovare şi Tehnologii pentru Materiale Noi Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Materialelor 35.000.000,00
10. Infrastructura Multisite pentru Creşterea Capacităţii de Cercetare şi Inovare în Domeniul Optoelectronicii şi Instrumentaţiei Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Optoelectronică – INOE 2000 13.000.000,00
11. Creşterea capacităţii de cercetare-dezvoltare a laboratoarelor interdisciplinare pentru tehnologii de inginerie electrică Universitatea Oradea 7.000.000,00
12. Laborator cu realitate virtuală pentru concepţie sisteme aerospaţiale Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare Aerospaţială „Elie Carafoli” 12.000.000,00
13. Centru integrat de diagnostic precoce şi management al cancerului pulmonar Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” 7.991.836,00
14. Centru de excelenţă pentru cercetarea mecanismelor tulburărilor senzitiv-senzoriale şi studiul patologiei inflamator-infecţioase, tumorale şi obstructive a căilor aero-digestive Spitalul Clinic „Sfânta Maria” 20.000.000,00
15. Laborator de Geologie şi Geofizică Ambientală Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Domeniul Geologiei, Geofizicii, Geochimiei şi Teledetecţiei – Institutul Geologic al României 3.998.022,00
16. Centrul de Cercetare în Ingineria mediului pentru gestionarea riscului Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iaşi 10.998.655,00
17. Studiu multicentric privind utilizarea abordului robotic în corelarea scăderii nivelului de adipokine circulante din obezitate cu riscul apariţiei cancerului pelvin Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” 19.000.000,00
Total 271.944.742,65

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene

Adaugă la favorite legătură permanentă.